Bute va purta pe echipament frunza României la meciul cu Magee

0

Lucian Bute, campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, promovează România la meciul cu Brian Magee, care se va desfăşura pe 19 martie, într-o gală ce va avea loc la Bell Centre din Montreal.

Lucian Bute poartă pe echipament însemnele brandului naţional de turism atât la meciul oficial, cât şi în alte trei momente, care preced evenimentul: antrenamentul din centrul comercial Place Versailles (desfăşurat în prezenţa publicului), conferinţa de presă şi cântarul oficial.

În plus, la antrenament şi la conferinţa de presă sunt amplasate bannere cu marca turistică a României.

Lucian Bute şi-a anunţat acordul de a colabora cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) în vederea promovării României anul trecut, în noiembrie, când a declarat:

“Prin tot ceea ce am făcut până acum am încercat să promovez România; am purtat în ring drapelul naţional şi am fost întotdeauna mândru de ţara mea. Sunt onorat să mă alătur marilor sportivi care au promovat imaginea României în lume precum Nadia, Hagi sau Ilie Năstase, cu atât mai mult cu cât este pentru prima dată când mi se propune să fac acest lucru în mod oficial”.

Acţiunea de promovare urmăreşte creşterea vizibilităţii şi notorietăţii brandului naţional de turism, precum şi asocierea cu o personalitate cu recunoaştere naţională şi internaţională, ca vector de promovare a turismului românesc.

Acţiunea face parte din programul anual de marketing şi promovare a României ca destinaţie turistică (HG 14/2011) şi se încadrează în proiectul de construire a brandului naţional de turism, proiect finanţat din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Regional.

Lucian Bute îşi va pune centura în joc pentru a şaptea oară pe 19 martie, într-o gală ce va avea loc la Bell Centre din Montreal, când îl va întâlni pe irlandezul Brian Magee. Meciul lui Bute cu Magee va fi transmis în România de B1TV.

Bute, 27 de victorii din tot atâtea partide, dintre care 22 prin KO, va boxa pentru a treia oară la profesionişti împotriva unui pugilist european, după rusul Serghei Tatevosian şi danezul Lolenga Mock. Lucian Bute a câştigat titlul mondial în versiunea IBF la 19 octombrie 2007, după ce l-a învins pe columbianul Alejandro Berrio. De atunci, Bute a reuşit să-şi apere cu succes centura în alte şase rânduri. La începutul lunii noiembrie 2010, Bute a semnat un contract pentru mai multe meciuri cu postul de televiziune american Showtime.

Brian Magee, în vârstă de 35 de ani, a disputat 38 de partide în carieră, reuşind să câştige 34 (24 prin KO), pierzând trei şi remizând o dată.

Sursa: Mediafax

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.