Microsoft lanseaza Windows 7 la 22 octombrie

1

Sistemul de operare Windows 7, produs de Microsoft, va fi lansat în România şi totodată pe piaţa mondială la 22 octombrie, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, Tudor Galoş, director la reprezentanţa locală a companiei americane.

“Versiunea finală a sistemului de operare Windows 7 va fi disponibil comercial începând cu 22 octombrie, iar de la sfârşitul lunii iulie va fi disponibil pentru producătorii de componente hardware, care vor dezvolta driver-ele compatibile”, a spus Galoş.

El a adăugat că, la câteva luni după lansarea Windows 7, pe piaţă va apărea şi varianta în limba română.

“Avem deja un «language pack» în limba română, care este testat. În România, varianta beta a Windows 7 a fost descărcată penntru testare de câteva zeci de mii de ori, fiind a doua ţară, ca număr de testări, din Europa de Est. Aici sunt deja câteva companii mari care testează şi migrează către noul sistem de operare, ca şi în multe primării şi prefecturi”, a adăugat oficialul Microsoft România.

El a precizat că preţul noului sistem de operare va fi apropiat de cel al Vista, introdus la începutul anului 2007, pentru care compania va mai asigura, timp de şapte ani, mentenanţă. Pentru varianta XP a sistemului de operare, Microsoft nu mai asigură mentenanţă, din luna aprilie.

Sursa: Mediafax

Share.

1 Comment

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.