Arta de a citi in ochi

Oare ce mesaje transmit ochii acelora care ne devin interlocutori?

Aceasta este prima intrebare pe care ne-o adresam atunci cand ne gandim la ceea ce tocmai a fost rostit de o persoana cu care am purtat un dialog. Fara sa vrem, ochii ne tradeaza: ei sunt cei ce confirma sau anuleaza vorbele rostite. Daca nu v-ati pus aceasta intrebare atunci este cazul. “Cititul in ochi” este modalitatea de a afla daca suntem niste marionete carora le sunt spuse vorbe-n vant, vorbe dulci, cu gust amar, ori ne-a fost marturisit adevarul, chiar daca uneori este spus intr-o maniera ce nu ne place.

Suntem niste buni receptori si ne dorim intotdeauna sa nu fim mintiti, exceptand cazul in care vrem sa ne alimentam cu o minciuna ieftina in locul adevarului crud. Urmarile sunt totusi dezastruoase, indiferent de situatie. Dar parca uneori ne dorim sa cunoastem toate elementele “ecuatiei”…

Increderea este direct proportionala cu adevarul. Atunci cand increderea este subrezita, adevarul este si el, altul decat cel rostit, cu usurinta. Dar ochii vor parca sa zica altceva. Oare ce?

Ochii sunt poarta deschisa catre suflet, un imperiu al tenebrelor ori al pacii, o amprenta a adevarului, o carte deschisa cu multe file in care noi suntem aceia ce tinem in mana stiloul.

A-ti deschide sufletul in fata cuiva nu inseamna altceva decat a-ti lasa sufletul sa fie citit, descifrat pas cu pas, fila cu fila, intamplare cu intamplare.

O arta de a descifra coduri ale unor mesaje inchise in suflet si gandite de creier

Deseori am observat cu usurinta cum oameni, care iti devin fara sa vrei interlocutori intr-un dialog spun ceva, dar ochii ii tradeaza. De ce? Pentru ca nu au curajul de a spune adevarul, pentru ca le este frica de cum l-ar percepe celalalt interlocutor si mai ales care ar fi urmarile. Pentru ca nu pot juca rolul de justitiar, de detinator al purului adevar. Pentru ca nu sunt facuti sa tina fraiele adevarului in mana, pentru ca ei isi joaca rolul unor disimulatori, mici clovni, ce-si interpreteaza rolul pe scena vietii, un rol ingrat, ce le incurca pe ale altora si isi afiseaza un zambet larg peste o minciuna.

• A zabovi cu privirea in directia opusa celui ce-ti vorbeste si te priveste fix in ochi este primul semn ca minti.

• Refuzul contactului vizual este primul imbold ca un anume lucru nu se supune legilor logice.

• Clipitul des iti arata ca interlocutorul tau iti vinde gogosi.

• Daca pupila se dilata, sau dimpotriva, se micsoreaza, este foarte probabil ca esti mintita ( pe de alta parte, acestea semne tradeaza mai repede emotia decat minciuna, asa ca daca iubitul tau iti face o declaratie si observi ca i se schimba privire, este posibil ca efectul este rezultatul anxietatii).

• Daca interlocutorul tau isi atinge pleoapele atunci cand vorbeste, este posibil ca acestea sa fie in dubii: sa-ti spuna adevarul sau nu?

Acesta este si motivul pentru care atunci cand simtim ca detinem adevarul si vrem sa-l transmitem trebuie sa il privim pe interlocutorul nostru fix in ochi. Asa cum o vorba spune sa-ti pui “sufletul pe tava”, ar trebui sa existe o alta care sa te invete sa asezi pe acea tava si privirea sincera.