Simona Halep s-a calificat în turul al doilea la Roland Garros

0

simona halepJucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, s-a calificat în runda a doua a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Șlem al anului, duminică, după ce a învins-o pe rusoaica Evghenia Rodina în două seturi, cu 7-5, 6-4.

Finalista de anul trecut s-a impus după o oră și 16 minute, la capătul unui meci în care a părut că nu forțează, că experimentează lovituri, apăsând pe accelerație doar în momentele cheie ale partidei.

După ce Rodina (26 ani), jucătoare aflată pe locul 91 în lume, a luat primul ghem al meciului, Halep a câștigat patru jocuri la rând și s-a desprins la 4-1. A urmat o relaxare prematură și Rodina, care a reușit unele lovituri remarcabile, a egalat la 5-5. Simona (a treia favorită) a realizat un nou break, grație unei duble greșeli a rusoaicei, iar apoi și-a adjudecat primul set, în 36 de minute.

În setul secund, cele două au mers cap la cap până la 3-3, când Simona a reușit primul break (4-3), însă Rodina a replicat imediat (4-4). Halep a realizat apoi un nou break (la zero), încheind setul cu 6-4, cu un as.

Sursa: Agerpres

Share.

Leave A Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.