Viitorul se muta din sezonul viitor la Ovidiu

0

662620-stadion-hagiViitorul lui Gică Hagi a jucat în sezoanele precedente din Liga 1 partidele considerate pe teren propriu pe arena din Chiajna și pe Stadionul “Farul” din Constanța.  

Ultimul meci la Constanța a fost în 30 mai 2013, 3-4 cu CS Severin, iar de atunci echipa a fost mutată la Chiajna. Chiar și așa, Gică Hagi nu s-a bucurat în prea multe rînduri de un număr mare de spectatori.

Exceptînd meciurile cu Steaua sau Dinamo, de cele mai multe ori stadionul a fost aproape gol de fiecare dată.  Pe “Farul” media de spectatori a fost în jurul a 2100, în timp ce la Chiajna aceasta a scăzut considerabil. Sezonul trecut a fost de doar 900 de oameni, iar anul ăsta abia trece de 600 de spectatori.

Așadar, Hagi readuce echipa la Ovidiu, acolo unde a jucat meciurile din ligile inferioare, scutind astfel anumite taxe, chiar dacă investițiile în acest stadion au fost considerabile.

“Un stadion omologat pentru Liga I a necesitat foarte multe investiţii, de la nocturnă, la instalaţie de încălzire, la minim 4.500 de locuri în tribună, 30% dintre ele trebuie acoperite, instalaţie de sonorizare şi monitorizare.

Toate acestea duc la o investiţie care se apropie de un milion de euro, investiţie cu care sîntem în curs de desfăşurare şi pînă la sfîrşitul lunii mai sperăm să terminăm. Pînă în vară, sperăm să reuşim să mai facem 1.200 de locuri şi să aducem instalaţia de nocturnă de la 800 de lucşi la 1.400 de lucşi şi va exista posibilitatea ca spectatorii constănţeni care doresc să vadă un meci din Liga I să facă acest lucru, la stadionul nostru”, a zis Pavel Peniu, președintele clubului pentru CugetLiber.

Sursa: gsp

Share.

Leave A Reply